„Am urmat 20 de ședințe de terapie cu casca. Puterea de concentrare a creierului meu era mare datorita lucrului cu mine însă din lipsa somnului, a tuturor situațiilor din copilărie și de a lungul vieții creierul meu era degradat în proporție de 64,9% Încă de la primele ședințe somnul meu s-a îmbunătățit iar azi la scanarea finala bucuria mare a fost că, creierul meu de la o degradare de 64, 9% a ajuns la 15,7%! Iar somnul meu s-a reglat și este profund. Mulțumesc Niculina cu recunoștință pentru că ai adus și această terapie pentru noi! Îți mulțumesc pentru toate cunoașterea și susținerea oferita!”

„Simt multe îmbunătățiri în terapia cu casca, claritate mentală, concentrare mai bună, somn tihnit, „așezarea” mai bună a informațiilor și luarea mai ușor a deciziilor. Plus, ceea ce mă bucură mult la fel de mult, curajul de a comunica ceea ce gândesc, fără să deranjez pe alții și nici pe mine”

Cand prezenta face diferența dintre viață și moarte O urmăresc activ pe Dna Niculina Gheorghiță de aproximativ doi ani și prin activ vreau să spun ca particip la cursuri, urmăresc materialele din media și citesc, citesc mult și în principal bibliografia recomandată de dansa. În acest context, când ne-a anunțat ca a adus în cabinetul dânsei tehnologia iSync, am fost printre primii doritori. După prima scanare, am înțeles ca multe dintre comportamentele mele nu sunt chiar sănătoase, ca “filmele” și “scenariile” pe care le rulam încontinuu îmi induc starea de agitație și oboseală mentală care la finalul zilei se traduc prin lipsă de concentrare și de prezență în activitățile mele zilnice. Am inceput tratamentul si dupa primele ședințe am constatat ca “mintea” mea s-a liniștit, ca “filmele” s-au redus drastic ca și număr și drept urmare, am început să fiu tot mai prezentă în viața mea reală, în fiecare moment în ciuda faptului ca traversam o perioadă agitată și cu multe provocări. Dar adevaratul nivel de prezență l-am simtit in momentul in care am fost implicată într-un accident auto.

Practic, unui participant la trafic care venea din direcția opusă i s-a rupt planetara (sistemul de susținere a roților, pt cei mai ageamii, așa ca mine) și m-am trezit cu el “valsând” pe toată lățimea șoselei, la 90 km/ora. Nu numai ca nu am simțit frica și nu am închis ochii dar în acel moment creierul meu s-a activat într-un mod în care nu credeam ca se poate. În fracțiuni de secundă, am vizualizat toate cele trei opțiuni pe care le avem, am ales-o pe cea care mi-a dat mai bine și am acționat, reușind să evit un impact frontal din care nu cred ca ieșeam niciunul bine, ca să mă exprim optimistic. M-a lovit în partea dreaptă spate (practic o secundă m-a despărțit de a nu avea nimic) m-a întors și m-a proiectat într-un gard iar el a rămas pe mijlocul șoselei. Rezultatul: amândoi vii și nevătămați, mașina lui daună totală, mașina mea, avariată dar reparabilă. Impactul asupra mea? Am fost tensionată câteva minute de la valul de adrenalină dar după acele minute am fost cel mai calm om, obosită dar cel mai important: fără frica de a mă urca din nou la volan. Am decis să scriu această mică poveste pentru ca zile întregi și chiar și acum, la aproape două luni de la incident, am analizat modul în care am reacționat. Prezența din acel moment! Modul cum s-au succedat în minte opțiunile pe care le aveam, modul în care am acționat în același timp, monologul din cap “hai, încă un pic și poate scap!”, “Ah!! M-a lovit!”. Magic! Miraculos! Și totul datorită castii. Astăzi pot să spun cu mâna pe inimă ca starea mea de prezența din acel moment a făcut diferența dintre viață și moarte! Mulțumesc, Niculina Gheorghiță!